Profesorii isi vor primi toate sporurile si primele, inclusiv banii de materiale didactice


Ministerul Educatiei nu va renunta la niciun spor pentru personalul din învatamânt, profesorii urmând sa primeasca, în continuare, indemnizatia de 2%, prima de merit, plata pentru orele suplimentare si banii pentru materialele didactice, a declarat joi, pentru NewsIn, liderul sindical Aurel Cornea.

"Ne-am întâlnit cu doamna ministru Andronescu pentru discutarea contractului colectiv de munca si am vorbit si despre diferitele indemnizatii si prime acordate profesorilor. Ministrul ne-a asigurat ca se vor plati în continuare banii pentru materiale educative, câte 100 de euro de profesor. Cât despre celelalte prime si indemnizatii, la negocierea bugetului, ministrul Emil Boc ne-a asigurat ca se vor plati si acestea, inclusiv orele suplimentare", a precizat presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI), Aurel Cornea.

Sindicalistii se arata însa nemultumiti de lipsa de transparenta de care da dovada guvernul în luarea deciziilor. "Când am discutat despre buget, ni s-a promis una, acum aflam ca exista proiecte legislative care arata altceva. Am solicitat o întrevedere de urgenta cu premierul, care sa lamureasca toate neclaritatile legate de buget", a adaugat Cornea.

Ecaterina Andronescu i-a asigurat, joi, pe sindicalisti ca Ministerul Educatiei nu va initia proiecte legislative care sa dezavantajeze cadrele didactice.

Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta obtinut, miercuri, de NewsIn, profesorii de peste 35 de ani ar urma sa nu mai primeasca cei 100 de euro de care beneficiaza anual pentru achizitionarea materialelor didactice. Surse sindicale spun ca aceasta masura a facut parte dintr-o lista de propuneri privind posibile reduceri bugetare dictate de criza economica.

Printre propunerile care vizau sistemul educativ se mai numarau reducerea cheltuielilor la decontarile de transport pentru elevi, studenti si profesori, precum si reducerea fondurilor pentru stagiile de practica la elevi si studenti.

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame