E nevoie de o REVOLUȚIE în sistemul preuniversitar de învățământ din România


Am urmărit, în ultimul timp, părerile multor colegi din sistemul de învăţământ; sunt evenimente ce se succed cu repeziciune şi inevitabil apar comentarii. Ne dăm cu părerea despre ce funcţionează, dar mai ales despre ce nu funcţionează normal în şcoala românească.
 
Sunt multe păreri exprimate corect, punctual, dar mult mai multe sunt bazate pe factorul subiectiv determinat de poziţionarea fiecăruia faţă de cauza respectivă. Discuţiile sunt pătimaşe, pe alocuri agresive, conduse uneori spre paroxism. E foarte greu să găseşti un punct de vedere comun şi din această cauză apare dezbinarea, care ne face vulnerabili în calea manipulării.
 
Manipularea este cea mai gravă faptă petrecută în sistemul nostru de învăţământ. Această oribilă maşinărie a fost preluată din perioada comunistă şi transmisă noilor generaţii. Cei care învăţaseră arta manipulări la Academia Ştefan Gheorghiu şi-au recrutat cu atenţie discipolii care, cu docilitate, au preluat învăţămintele lor.
 
Aceştia au fost ajutaţi să acceadă uşor în funcţii înalte ale Ministerului Educaţiei, dar şi în alte structuri cum ar fi Inspectoratele Şcolare Judeţene şi al Municipiului Bucureşti şi chiar în unele sindicate.
 
Sistemul creat de ei are o organizare cazonă cu accentul pus pe şantaj. Mai precis, conducătorii noştri şi-au format în structura ierarhică adevăraţi locotenenţi care răspund comenzilor lor, necondiţionat. 
 
Aceste structuri sunt transpartinice, au fost folosite de toate guvernele post-decembriste, de consiliile judeţene şi locale, de primării, cu scopul atingerii unor ţinte politice, dar mai ales administrativ-financiare.
 
Nu vreau să dezvolt acum aceste afirmaţii şi vreau să găsesc o cale pentru eliminarea acestor structuri.
 
Oamenii de rând din sistemul de învăţământ sunt adesea umiliţi, batjocoriţi şi blocaţi în chingile birocraţiei. Nu li se face dreptate, chiar dacă stau cu legea în mână. Salariile mici din învăţământ nu le permit să apeleze la un avocat care să le facă dreptate, de fiecare dată, în justiţie. Consilierii juridici angajaţi de inspectorate servesc doar cauza instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea iar cei care lucrează pentru organizaţiile sindicale nu vor să se implice, de multe ori, pentru a nu da ocazia unui precedent care să genereze un val de solicitări asemănătoare.
 
Soluţia pe care o propun este înfiinţarea unei asociaţii la nivel naţional, nonprofit,  care să reprezinte interesele în plan juridic ale angajaţilor din învăţământul preuniversitar.  Această asociaţie să aibă filiale locale, teritoriale şi să apeleze la serviciile unor case de avocatură pentru a reprezenta interesele membrilor ei în relaţia cu angajatorul. Serviciile acestor case de avocatură să fie de mediere a conflictelor şi de reprezentare juridică în instanţă.
 
Aştept păreri constructive de la oameni optimişti!
 
Prof. Cătălin Osiceanu

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame