CRONICA UNUI EŞEC CARE NU-MI APARŢINE


„Ce s-o mai fi înscris şi asta la concurs?”

„Ce-i mai trebuia, nu a fost directoare?”

„Sunteţi doar o simplă educatoare doamna!”

Invidie, răutăţi gratuite, teamă de concurenţă... Totul a început tocmai datorită comportamentului domnului X. Convocă şedinţe CP, dar pe mine nu mă anunţă... se aştepta inspecţie tematică în şcoală dar ce să vezi: eu nu ştiam nimic... mi s-au repartizat două comisii pentru care nu mi-am dat acordul, într-un CP de care nu am ştiut. După două, trei fraze urmă replică „Nu-i treaba dumneavoastră doamna, sunteţi doar o simplă educatoare!” Azi aşa, mâine aşa... până în ziua în care am decis să-mi demonstrez MIE că nu sunt omul prost pe care-l văd cei din jur (o parte din ei). Şi... după o serie de piedici ( fac cerere de învoire, căci trebuia să-mi fac cazierul, să iau certificatul medical... şi mi se spune că voi primi răspuns după 30 de zile... şi multe altele...) reuşesc să strâng toate cele (cazier, certificat medical, adeverinţe calificative...). Bineînţeles că lucrez până noaptea târziu la scanat şi încărcat documente, trec prin perioade în care platforma MONEDU este nefuncţională... dar într-un final... REUŞESC SĂ MĂ ÎNSCRIU!

Urmează pregătirea: caut cărţile din bibliografie pe net. Îl găsesc pe Bush la Polirom, îl comand şi după două zile iată-mă citind ceva ce la prima vedere părea imposibil de reţinut. Nu mă descurajez. Încep să rezolv itemii din ghidul postat de CCD Bucureşti. O serie de 50 itemi-lectură Bush-alţi 50 itemi-lectură  Apostu-alţi 50 itemi-lectură Hattie... şi aşa am ţinut-o de pe 5 până pe 11 octombrie. Vine şi ziua probei scrise:12 octombrie. În urmă cu 20 de ani, într-o zi de 12 octombrie mă căsătoream. Da, în ziua examenului scris aniversăm 20 de ani de căsnicie. Cu emoţii plec spre centrul de concurs: Colegiul Naţional Mihai Viteazul Slobozia Ialomiţa. Pe drum mă gândesc la buni. Ştiu că mă veghează. Simt că mă liniştesc, am sentimentul că totul va fi bine. Ajunsă în curtea colegiului, văd foşti colegi directori, detaşaţi, glumeţi, luând cam peste picior examenul. Emoţiile mă cuprind din nou.

 

Ajung în sala de examen. Instructaj... vin subiectele... încep. Notez răspunsurile pe ciornă. După primii doi itemi îmi dau seama că „răstorn” figurile. O iau de la început... le rotesc... le aşez... asta e! Acum e bine. Cu atenţie maximă termin primii 20 itemi. Trec la următorii... mi se par banali ( însă aici am greşit 4). Am ceva dubii la şosete şi mănuşi.  Zic: sunt obiecte de îmbrăcăminte (greşesc). Am ajuns la ultimii 20. Îl citesc pe primul... pe al doilea... îmi aduc aminte o secvenţă dintr-un com. de pe facebook „... trebuie să gândim că Bush... Bolam... Şapre...” îmi vin în minte flash-uri din lectură ultimelor săptămâni. Termin. Mă uit la foaia de examen. Încep să transcriu răspunsurile de pe ciornă pe foaie. După primii 5-6 îmi dau seama că nu m-am verificat. Mă opresc. Mă uit iarăşi pe cuneiforme... pierd timpul degeaba căci aleg aceleaşi răspunsuri. Am dubii la şosete şi mănuşi... hotărăsc să las primul răspuns. Trec printre rânduri peste ultimii 20 itemi... nu schimb nimic. Continui să transcriu răspunsurile. GATA! Un minut... două... am terminat prea repede. Ce să fac? Dacă mă uit din nou peste ele cu siguranţă schimb ceva. Mai bine nu! Ridic mâna... „Am terminat”. Predau lucrarea. Aştept. După 5 minute un coleg de sala preda lucrarea. Aştept. Privesc draperiile... pereţii... număr făşiile draperiilor... privesc pe geam. Timpul parcă stă pe loc. Colegii încep încet, încet să predea lucrările. 12:15 proba se termină. Ultimul candidat preda lucrarea. O pauză mică. Văd pe uşa sălii de examen că sunt programată la evaluare la ora 15:45. Mi-aş anunţă soţul... nu am telefon. Vine în sala coordonatorul primei comisii de evaluare. Selectează lucrările... începe evaluarea.

 

Trei dintre colege se aşează pe scaunele din faţă catedrei. Toţi suntem curioşi... Cum va fi? Stau liniştită în banca mea. În jur colegii se agită, fac glumiţe, unii sunt chiar indiferenţi. Am emoţii. Aştept. Am numărul 14 la evaluare. Trăiesc emoţiile tuturor colegilor evaluaţi. Prima doamna... fericită -a trecut! Al doilea candidat-picat. Emoţii, adrenalină... îmi dau seama că nu am mâncat nimic. Nu-mi este foame.

În sfârşit a venit şi rândul comisiei 2. Coordonatorul comisiei intră în sala. Sunt martor... văd cum se aşează şablonul peste răspunsurile marcate pe foaia de examen. Am emoţii... doamna nu trece proba. Sunt martor la evaluarea lucrării contracandidatului meu. Urmăresc cu atenţie foaia de examen. Are 41.250 puncte,notă 8.25.Este bucuros. Eu? Mie îmi bate inima de parcă ar vrea să sară din piept. Încerc să mă liniştesc. Urmez eu. Se aşează şablonul. "Corect, corect"... greşesc 4 itemi. Sunt fericită! Obţin 47.500 puncte şi notă 9.50.

Contracandidatul meu pleacă. Coordonatorul comisiei îl roagă să rămână. Refuză -„Mai sunt două persoane de evaluat, sunteţi suficienţi”.

Rămân martor. Următorul candidat (domnul care a terminat lucrarea cam în acelaşi timp cu mine). Admis!

Ultimul candidat-o doamna. Cuneiformele sunt încurcate. Respins. Îi mai trebuia un singur răspuns corect. Proba se termină. Plec.

La maşină mă aşteaptă soţul meu. „Ce s-a întâmplat? De ce ai ieşit ultima?” Îi povestesc. Suntem fericiţi. Plecăm acasă. Luăm copiii şi mergem la cimitir. E întuneric. Bunii ne aşteaptă. În bătaia farurilor îi aprindem lumânări. S-ar fi bucurat mult! Da, s-ar fi bucurat! Ajunsă acasă aflu că am a două notă pe judeţul Ialomiţa. Sunt fericită! Un vis împlinit: „o simplă educatoare” poate fi mai bună decât... un profesor.

Joi dimineaţă... colegi schimbaţi... altă atitudine... X supărat... promisiuni... tensiuni... „Îi dau 2 dacă trebuie şi tot nu o să fie directoare”. Nu iau în seama. Sunt convinsă că trebuie să puncteze corect!

Zilele trec. Vineri aflu că am examen luni pe 17 şi că am fost admisă că metodist ISJ Ialomiţa pentru anul şcolar 2016-2017. Încă o victorie (şi aici a fost o întreagă poveste... cu adeverinţe tăiate... refuzuri de a emite documente justificative...). Vineri seară lucrez: îmi descarc CV-ul de pe platforma MONEDU . Sortez documentele în funcţie de criteriile prevăzute în fişa de evaluare. Îmi calculez punctajul: nu am doctorat, nu am cursuri în străinătate, am 8 puncte. Îmi aranjez oferta managerială.

Sâmbătă... duminică... stau în casă... repet PDI-ul... analiză... planul operaţional.

Luni-merg la serviciu. Copiii îmi dau o stare de linişte. 12:15-plec spre centrul de concurs. Momente organizatorice... sunt prima pe lista de evaluare a CV-ului. Începe evaluarea. Nu am articole/lucrări publicate cu ISSN/ISBN. Am coordonat o revista şcolară în urmă cu 9 ani. Nu are ISSN/ISBN. Nu comentez. Trecem mai departe. Ajungem la final. Se calculează punctajul: am 7 puncte.

Surpriză: un membru al comisiei de evaluare refuză să puncteze calitatea de membru în consiliul de administraţie al şcolii şi decizia de director. Ceilalţi membrii reiau criteriile de evaluare din fişa de punctaj. Solicit participarea reprezentantului MENCS. Vine, coordonatorul comisiei îi prezintă situaţia, vizualizează documentele şi spune că nu este corect că acestea să nu fie punctate. Doamna îşi susţine ideea de a nu puncta. Intervine inspectorul şcolar general. Se sună la comisia naţională. Doamna are aceeaşi atitudine. 6 persoane (4 membrii ai comisiei,reprezentantul MENCS,inspectorul şcolar general) din sala de examen susţin că este incorect ceea ce se întâmplă. Un membru al comisiei spune că în situaţia această se ridică şi pleacă refuzând să evalueze CV-ul celui de-al doilea candidat. Inspectorul general îi spune că poate fi acţionat în instanţa. Se aşează, renunţă. Eu... stupefiată. Nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Doamna ameninţă, îşi da aramă pe faţă. Se vede clar că face tot posibilul că, contracandidatul meu să câştige. Îi amintesc că a semnat o declaraţie pe propria răspundere în care îşi asumă că nu este în situaţii conflictuale cu vreun candidat. Râde: „Nu sunt în conflict cu nimeni” Cinism... răutate... răzbunare... prostie... neputinţă. Reprezentantul MENCS spune că va lua toate măsurile că asemenea persoane să nu mai facă parte pe viitor din comisii de evaluare. Degeaba, este fermă, nu vrea să puncteze. Îmi reproşează subtil că am fost director în locul dânsei. Nu s-a împăcat nici acum cu ideea că nu mai este director. Dacă domnul X ar câştiga, şcoală ar fi condusă de doamna. Exact cum se întâmplă acum!

Un concurs anunţat cu surle şi trâmbiţe că fiind unul corect! O depolitizare a învăţământului românesc! Aiurea!!!

Marţi dimineaţă doamna intră în grădiniţă urmată de domnul X. Sfidători... bucuroşi... Un bătrân o caută: „Aici e doamna?” Zic : „Da este aici” Intră, o vede... „Doamna dacă nu se rezolva... eu mâine iau pensia şi merg...” Se grăbeşte să-l scoată afară. „Hai afară că nu-i interesează pe copiii ăştia astea” Bătrânul insistă. Îl trage după ea. Domnul X iese din sala alăturată... mă întreabă dacă este frig... dacă sobă scoate fum.

Pleacă. Radia de fericire. Oare de ce? S-o simţi bine ştiind că a fost comis un abuz? S-o simţi bine ştiind că va fi director datorită uneltirilor doamnei? S-o simţi bine ştiind că este un câştig nedrept?

Răspuns: DA! SE SIMTE BINE! Răspunde cu nonşalanţă felicitărilor pe care le primeşte pe facebook (deşi concursul nu s-a încheiat).

Domnul X nu va avea niciodată autoritate în faţă mea. Sunt mai bună decât mulţi că el. Îmi este ruşine că la şcoală la care lucrez de 16 ani directorul a fost admis într-un mod fraudulos.

Am mari îndoieli asupra CV-ului domnului X. Cu siguranţă nu are STUDII postuniversitare. Iar decizia de director de 2 luni... (Cum să pui pentru evaluare o decizie de 2 luni?)! La o evaluare corectă nu trecea de 7 puncte. Oare de ce a fost favorizat? Unde este corectitudinea acestui concurs? Pentru ce m-am pregătit atât? PENTRU UN EŞEC...CARE NU-MI APARŢINE!

PS: Îi înţeleg pe colegii care nu-mi vor aprecia postarea cu un like. De, trebuie să se pună bine cu... X... Y... Z.

Prof. Dan Nicoleta,
Şcoala Gimnazială Sălcioara,
localitatea Sălcioara,
judeţul Ialomiţa

Inapoi la toate stirile

Anunturi recomandate

reclame